Mangalia, declarată în anul 1995 drept municipiu, este formată din localitățile: Jupiter, Neptun, Olimp, Venus, Saturn, Mangalia (reședință) şi Cap Aurora. Orașul Mangalia este situat la o distanţă de 40 de km de Constanța şi 14 km de granița cu Bulgaria, fiind cunoscut drept al doilea municipiu al litoralului românesc. Cunoscută în cele mai străvechi timpuri sub numele de Callatis, a fost construită de coloniile grecești pe ruinele unei vestite cetăți, a cărui nume l-a purtat până în secolul al XI-lea când a fost denumită Pangalia. Sub acestă denumire a fost recunoscută alături de Varna şi Constanța, drept unul dintre cele mai importante porturi ale ţării noastre.
Zona a cunoscut o perioadă de decădere odată cu dominarea otomană a întregii zone Dobrogea, urmând ca odată cu anul 1878 să își recâștige faima şi strălucirea, într-o perioadă de mare dezvoltare. Mangalia a devenit stațiune balneoclimaterică începând cu anul 1930, urmând ca apoi să fie renumită datorită dezvoltării culturale pe care a cunoscut-o prin numeroase manifestări culturale ca: Festivalul Callatis, Festivalul Zile şi Nopți de Literatură şi Gala Tânărului Actor.
Baze de tratament și sănătate în Mangalia
Mangalia este recunoscută astăzi și datorită factorilor naturali, climă marină bogată în aerosoli, nămol sulfuros de turbă foarte bogat în minerale, a apelor minerale sulfuros - mezotermale şi a curelor naturale cu apa mării care au un efect foarte întăritor asupra organismului uman. În stațiune se află două baze de tratament dotate cu bazine de apă sulfuroasă pentru kinetoterapie, secții de electroterapie, secții de hidroterapie, şi pneumoterapie,laboratoare de investigații şi analize, cabinete de acupunctură care sunt recomandate în tratarea anumitor afecțiuni ale bolilor reumatice, inflamatorii, dermatologice, cardiovasculare, neurologice şi endocrinologice.
Plaja, cu o întindere între digul nordic al portului şi Saturn, este o plajă cu nisip fin, amenajată ca zonă de promenadă cu șezlonguri şi umbrele pentru a spori confortul turistic. Pentru a fi asigurat accesul în apa mării, pe plajă existe echipe de salvamari gata oricând de acțiune.
Alte obiective și atracții turistice în Mangalia sau în apropiere găsiți aici ⇗ în lista obiectivelor turistice din județul Constanța.
Cele mai bune oferte de cazare in Mangalia
Cele mai bune oferte de cazare le puteţi găsi pe site-ul nostru partener Booking.com, unde înaintea alegerii unei unități puteţi citi impresiile turiștilor care au fost cazați.
Mangalia, scurtă descriere și informații turistice 2019, baze de tratament și sănătate. Oferte de cazare la cele mai mici prețuri.
Nu ați găsit obiectivul căutat pe ghidul nostru? Ați călătorit în orice zonă turistică din România și ați observat ceva frumos? Dețineți un obiectiv turistic în orice zonă din România și vreți să îl faceți cunoscut? Spuneți-ne și nouă. Lăsați-ne să ne minunăm și noi de frumusețile României! Folosiți adresa de email din 'Contact' pentru a ne trimite descrieri și fotografii.
Vă rugăm să abordați un limbaj decent. Comentariile de tip împrumuturi online, credite, jocuri, etc... vor fi eliminate de către administratori. Vă mulțumim!
Emoticon
Click to see the code! To insert emoticon you must added at least one space before the code.
Trimiteți un comentariu
Vă rugăm să abordați un limbaj decent. Comentariile de tip împrumuturi online, credite, jocuri, etc... vor fi eliminate de către administratori. Vă mulțumim!
EmoticonClick to see the code!
To insert emoticon you must added at least one space before the code.